Îți spun: uite, veneam
în urma ta pe stradă
și pașii-ți risipeau tot
timpul.
L-am strâns, fărâmă cu fărâmă,
să ți-l înapoiez, grămadă.
Zâmbești. Răspunzi: e o
chestiune
de cât de larg e
buzunarul.
De pildă, cangurii, îți
pot spune
că pierd mereu timpul cu
carul.
Ce bine-ți este să poți
strânge
din urme timpul irosit.
Eu știu doar să-l arunc
fărâme –
nu semn de-ntors, semn
de găsit.
