 |
| Francisc Șirato - Femeie citind |
Cafeneaua literară
Doamne, așezat aici îmi pare că
m-aș putea îndrăgosti de oricine!
(Doamne-i o vorbă de mirare, chiar nu mă gândeam la tine!)
Le privesc fețele cu îndrăzneală,
ochii își amestecă privirea, suntem aici
pentru melanj; cineva înmoaie o carte
în cafea, era cam prea seacă,
Dar pentru autor, care nu poate fi
departe, nu-i niciun deranj.
Mă-ntreb o clipă - și zâmbetu-mi
știa răspunsul - dacă tipul din față
nu cumva mă place. Are câteva bucle
negre, un plover gri amestecat
din ațe și îmi oferă secvențial priviri apoase. În apropiere șade
o
doamnă învelită în șalul magic. Mă
hotărăsc să le unesc privirea,
gluma nu e-nțeleasă, dar el, constanta mea secvențială, n-o ia în tragic.
Vecinul de alături, abia ieșit din
ziduri, mă-mbie cu cafeaua
și-mi arată printre rafturi,
anumite titluri. Eu îi întorc, la schimb,
ferestrele gândite înspre soare, soarele azi este frumos, dar rece,
îl admirăm expus în depărtare. O tânără
în falduri degradee
fermecător pictate, alege muzică de
film și moderează
șoapte. Mă-ntreb deja dacă mai sunt femeie și până unde ne iubim.
Răspund când pic la rând în
întrebare și-mi spun povestea
întâmplată aseară: – Aseară l-am trezit pe Dionisos care
dormea
ghemotocit într-o anume scară de bloc nou construit.
L-am trezit
greu, abia când am foșnit o carte. Să te ridici, i-am spus,
ești mult
prea beat ca să te port în spate. - Oare cât pot fi de beat
dacă ultima
carafă am golit-o în Grecia antică și presocratică?
- O,
suficient de beat, ești răsturnat. - Greșit! Am să te dau lui Hades!
De patru
ori m-am ridicat! Și mă ridic și-acum, în fața ta, dar sper să fii un literat!
– Greșit, răspund
triumfătoare, am vrut să fiu, de ieri am abdicat! – Ei, lasă, ești la început,
dar meriți să stau în picioare! Vezi, după secole de somn, dorești măcar să fii
recunoscut.
De când aștept un literat! – De când?! Sunt mulți aici în scară. –
A, aia patru? M-au bătut.
Delira. Ridicat în picioare mă privi cu un licăr
aparte, anume ticluit ca să-nfioare.
Mă pregătea pentr-un sărut și l-am lăsat,
în fond urma să cadă. A căzut!
- Sfârșind așa, a răbufnit
constanta mea secvențială, te porți mai rău ca la ‘nceput!
Ci termină-ți
cinstit povestea, ce-ați făcut?
Doamne, așezat aici îmi pare că
m-aș putea îndrăgosti de oricine! Însă greșesc,
pe însuși Dionisos azi l-am lăsat
afară, mi-a spus că nu suportă cafeaua literară.
