Bolul cu îngeri (2009)

Îngerul asincron

Nimic din ce spun ca și înger nu e personal!

Personal n-am nimic de zis pentru ca nu mă pot sincroniza cu nimeni.

Vin Ei  într-o zi și încep să-mi ceră replica, dar niciunul nu tace.

Înțeleg, dau să răspund fiecăruia-n parte,

Văd că tu cunoști îndeaproape logica după care ne mișcăm mâinile

desenat de Adina, 2010

În pasta cu omega 3…

 - Șase!

Și tu te-ai făcut poet din cauza iubirii blogosferice

Ai sesizat că sunetele fără comițe sunt cele mai poetice.

Nu tzipa,

Mai este ceva de spus, se mai poate adăuga …

- Că nu toate spațiile sunt eterice?! Ha, ha!

Nu! Se mai poate adăuga ingredientul de tăcere

E ceva ce lipsește omului, stropul care i-ar da putere.

Știți, gândurile voastre sunt foarte gălăgioase

De cum se nasc, se cer vorbite, scoase.

Nu există gânduri modeste ori supuse.

- Ai vrea să renegăm gândirea?! Înger ești tu?! Isuse!

Natura și-a păstrat secretul

Când a ciuntit puterea omenească,

Tăcerea face îngerii să crească

Iar omul crește în zarvă de-ntrebare,

Orice răspuns e pentru el oprire

Sau cum ai spus, o renunțare la gândire.

- Îți mulțumim de-așa o prezentare! De-așa o știre!

Neîntrerupt v-aș spune tot,

v-aș spune dacă n-ați vorbi deodată

și dacă – însă nu se poate s-aveți gândire separată!

Greoi, în cer

desenat de Adina, 2010

O clipă întrebarea mi-a părut marginală,

Am bătut fin din pleoape, am zâmbit într-o doară.

Am trecut peste clipă, m-am întros înspre ei:

- Ești aici fără aripi! Dinții ăștia nu-s grei?

… Esti aici fălă alipi? Dintii ăstia nu-s glei?!

Mă-ntrebau în ecouri îngeri albi cam pitici.

 - Nu uita a răspunde, strigă voci de femei.

Eram greu, încă-n viață printre toți morții mei!

Nu-i văzusem de-o vreme, adunați erau toți:

 - Stăm aici, nu te teme, tu răspunde! Să poți!

Am bătut des din pleoape, înțeleg foarte-ncet:

 - Aam venit pentru ape, acest braț e defect!

Ridicasem piciorul, laba stângă, e drept,

Însă acolo-i durerea, din picior urcă-n piept.

 - Ești aici fără aripi? Dinții nu ți-s prea grei?

Repetau întrebarea - ei sunt îngerii, ei!

Am privit fix, albastru, am văzut lin, pufos,

N-ai răspuns la-ntrebare sau ai luat-o pe dos!

Îmi spuneam fără patimi, patimi nu mai aveam.

O să-ncerc iar căci locul n-are uși, n-are geam.

Nimeni, cred, nu dispare dintr-un loc zis înalt

Fără să aibă o fantă, spărtură pentru salt!

 - Aam venit fără aripi, într-adevăr, sunt ciung,

Dinții i-am luat cu mine, nu știam unde-ajung!

Dintr-o zare închisă, m-am trezit între uși,

Om cu dinți, fără aripi, ochii mei sunt seduși

De-o vedere albastră, de-un ceva lin, pufos.

Morții mei sunt toți îngeri, numai eu m-am întors.

Numai mie întrebarea mi-a părut marginală

N-am știut – neștiință: aripi cresc doar afară.

 În tăcerea mea

În tăcerea mea 
- atunci când tac sunt unul dintre Aceste lucruri -

în tăcerea mea,

Se așează toți oamenii

Și mă întreabă rând pe rând sau uneori deodată:

- Tu chiar vrei să taci?

- Vrei să aștepți să treacă secole?

Eu așteptam să treacă păsările.

- Secolele sunt veacuri, nu-i așa?!

Nu,  nu i-am întrebat!

Să nu cumva să le sparg bolul de ședere.

Să nu-i trântesc cu fundul pe jos,

Să nu-i dau de pământ.

Erau acolo strânși toți oamenii

Într-un cuvânt

N-ar fi fost frumos

Gândiți-vă:

Sub cioburile mele de tăcere,

Toți oamenii, în fund,

Pe jos!

desenat de Adina, 2010 

Îngerul fugăreț

(Liniștit)

Sunt în marja de timp necesară oricărei cunoașteri.

Aseară cineva uitase să-nnopteze lumina,

un cer  transparent, alb-alb-astru, stătea necuprins la-ndemână. 

Fără vorbe puteam număra nori și parcă până aproape de 9

Urme de sori răzbăteau înspre-aproape.

- E târziu, mi-am dat seama,

Și-am rostit cu-ndrăzneală, să mă poți auzi.

- E târziu și între toate am rămas cu lumina,

sunt culori și vad sorii, oare ce poate fi?

Ai tăcut mut și parcă, bolnav erai, și surd.

Ți-am făcut semn cu mâna, am cerut să-mi explici.

Te zărisem aproape, înger mic, aripi mici,

-        De ce nu iese luna, de ce-ai venit aici?

Veniseși pentru noapte sau pentru zi, așa-i?

De-ar fi fost întuneric, probabil nu dormeai.

Dar a rămas lumină și pentru tine-anume,

un timp uituc căzut-a o clipă într-o lume care era și-a mea.

O lume-ntâmplătoare în care-ai adastat

Și-n care nu un soare, mulți sori te-au alintat.

Mă păstrează viața în marja de timp necesară oricărei cunoașteri.

Înnoptarea de astăzi m-a găsit odihnit.

Am dormit lângă-un înger apoi el a fugit.

M-a trezit răsăritul unui soare zglobiu

Dar știu ce mulți sunt sorii

Și că sunt îngeri știu. 

Despre Dumnezeu

desenat de Adina, 2010

Despre Dumnezeu nu m-am hotarât ce să cred.

Nu cred că se amestecă în lupta dintre bine și rău,

Mă îndoiesc chiar că ar ști ce sunt binele și răul.

Și nu l-am văzut în niciuna dintre iubirile mele

Nu l-am simțit îndepărtându-se în ură.

Dar înclin să cred că se naște

Mai des decât orice om.

Cred că se naște aproape în fiecare zi

Sau și mai des, dacă ziua devine prea lungă.

Nu m-am hotarât ce să cred despre Dumnezeu

Unu’ nu doi,

Unu’ o dată, unu’ de trei ori

Doi sunt fără născători.

L-am văzut așezându-se la sfârșit - 

Sfârșitul ăsta e un fel de coadă

În care se înnoadă toate lucrurile

Toate iubirile, noroacele,

Toate zămislirile

Plângerea, vestirile.

Se așează la coadă cu mașinile, cu păsările

Cu oblojelile

și cu tot ce ne poate umple sățios intestinele.

Dumnezeu stă la coadă

și așteaptă

orice vine-ntr-un sfârșit.

Când bate din clopote,

Dumnezeu pune să se vorbească despre el.

și să se cânte.

Dar tot nu mă pot hotărî ce să cred.

Câteodată îl văd că moare exact în momentul în care-l strig.

Câteodată moare fără să fie nevoie și fără să fie nevoie se naște la loc

Sau puțin mai încolo.

- Mă joc!!!

E mică lumea pentru el.

Singurele mișcări pe care le poate face sunt a nașterii și-a morții.

Dacă ar fi să cred ce aud, ar însemna că se irosește

Că-i mai trebuie cel puțin încă un pământ

Încă o logică și alte câteva feluri de mișcare

Care să nu devină substantive

Care

Să nu fie gerunzii

Naștere-născând

Viață-așteptând

Moarte-înmormântând.

Mă scap de gândul ăsta,

În zare se cântă despre Dumnezeu

dar nu mă hotărăsc.

Prea greu

se naște și se moare-n mine.

Dumnezeu nu-i Bunul-Bine

Nu e Răul-Înger-Vine

Nu e-n toți, nu e-n oricine.

Nu e viu

Căci viu sunt eu.

Eu

Fiind

Cel ce desparte

Toate viețile de moarte

Dumnezeu de dumnezeu.

Dacă îngerii nu dorm …

-        Zărești ceva în marile tăceri?

-        Ascund, atâta doar,

Ascund ce am. Umplute, ele pier!

-        Știi unde vrei să te oprești?

-        Există-un început,

Un loc în timp prin care nu sporești.

-        Și-n locu’ acela ai să fii tot om?

-        Doresc să pot rămâne,

N-aș vrea să uit să dorm.

desenat de Adina, 2010