marți, 29 octombrie 2013

Întâmplări din stația de autobuz




Elisabeta 

- Pe mine mă cheamă Elisabeta.
Avea pe buzele tocite o dungă fină de sidef
și fața își pliase chibzuit întinderile în jurul gurii
 – Să știi că fiul meu e-un mare șef!

Autobuzul nu putea fi mai departe de două stații.
Ea se grăbea împrăștiind cuvinte din care greu
puteam să scot un înțeles. - Ei, lasă, nu ți-oi zice
despre toate! Să-ți spun numai cine sunt eu:
Era demult, o zi de vară,
Când a venit părintele pe stradă,
Știam să cer o binecuvântare,
Eram chiar bine educată.
Fetițo, zice, cum te cheamă?
Elisabeta, am răspuns.
De unde ai numele ăsta?
N-aveam habar. Io ți l-am pus!
Ai înțeles? El mi l-a pus!

marți, 12 martie 2013

Francisc Șirato - Femeie citind












Cafeneaua literară

Doamne, așezat aici îmi pare că m-aș putea îndrăgosti de oricine!
(Doamne-i o vorbă de mirare, chiar nu mă gândeam la tine!)
Le privesc fețele cu îndrăzneală, ochii își amestecă privirea, suntem aici
pentru melanj; cineva înmoaie o carte în cafea, era cam prea seacă,
Dar pentru autor, care nu poate fi departe, nu-i niciun deranj.
Mă-ntreb o clipă - și zâmbetu-mi știa răspunsul - dacă tipul din față
nu cumva mă place. Are câteva bucle negre, un plover gri amestecat
din ațe și îmi oferă  secvențial priviri apoase. În apropiere șade o
doamnă învelită în șalul magic. Mă hotărăsc să le unesc privirea,
gluma nu e-nțeleasă, dar el,  constanta mea secvențială, n-o ia în tragic.
Vecinul de alături, abia ieșit din ziduri, mă-mbie cu cafeaua
și-mi arată printre rafturi, anumite titluri. Eu îi întorc, la schimb,
ferestrele gândite înspre soare, soarele azi este frumos, dar rece,
îl admirăm expus în depărtare.  O tânără  în falduri degradee
fermecător pictate, alege muzică de film și moderează
șoapte. Mă-ntreb deja dacă mai sunt femeie și până unde ne iubim.
Răspund când pic la rând în întrebare și-mi spun povestea
întâmplată aseară: – Aseară l-am trezit pe Dionisos care
dormea ghemotocit într-o anume scară de bloc nou construit.
L-am trezit greu, abia când am foșnit o carte. Să te ridici, i-am spus,
ești mult prea beat ca să te port în spate. - Oare cât pot fi de beat
dacă ultima carafă am golit-o în Grecia antică și presocratică?
- O, suficient de beat, ești răsturnat. - Greșit! Am să te dau lui Hades!
De patru ori m-am ridicat! Și mă ridic și-acum, în fața ta, dar sper să fii un literat!
– Greșit, răspund triumfătoare, am vrut să fiu, de ieri am abdicat! – Ei, lasă, ești la început, 
dar meriți să stau în picioare! Vezi, după secole de somn, dorești măcar să fii recunoscut. 
De când aștept un literat! – De când?! Sunt mulți aici în scară. – A, aia patru? M-au bătut. 
Delira. Ridicat în picioare mă privi cu un licăr aparte, anume ticluit ca să-nfioare. 
Mă pregătea pentr-un sărut și l-am lăsat, în fond urma să cadă. A căzut!
- Sfârșind așa, a răbufnit constanta mea secvențială, te porți mai rău ca la ‘nceput! 
Ci termină-ți cinstit povestea, ce-ați făcut?
Doamne, așezat aici îmi pare că m-aș putea îndrăgosti de oricine! Însă greșesc,
pe însuși Dionisos azi l-am lăsat afară,  mi-a spus că nu suportă cafeaua literară.

miercuri, 30 ianuarie 2013

exerciții





Koloman Moser, Serpentine dancer, 1902
1.

Monștrii nu se văd peste umăr, șoptea,
Privește drept în față cu ochi abia mijiți,
Așteaptă depărtarea să vină cât de-aproape
și poc!, strivește-i umbra clipind cu pleoapă grea!
……………………………………………………
Monștrii nu se văd peste umăr, șoptea…





Notă: La câtva timp după ce am scris versurile, citesc în "Attente de Dieu" a lui Simone Weil un pasaj care ar fi putut servi aici drept motto, dar pe care, după socoteala timpului, îl copiez în chip de corolar: “Je crois que dans les choses tres importantes on ne franchit pas les obstacles. On les regarde fixement, aussi longtemps qu’il le faut, jusqu’a ce que, dans le cas ou ils procedent des puissances d’ilussion, ils disparaissent.”

http://www.wikipaintings.org/en/koloman-moser#supersized-art-nouveau-modern-255384


2.

Înțeleg, în monotonia gestului,
Că, dacă n-am fi gândit matematic,
Azi, eu și cu tine, bătrânul meu,
Am fi sperat la fel.
Dacă n-am fi apucat să gândim matematic
dar ziua ar fi urmat nopții, ca  și azi.
Dacă n-am fi gândit matematic
dar am fi știut apăsa toate aceste butoane.
Râzi. Căci nici eu, nici tu, nu știm vreun dram
de matematică, bătrânul meu de 70 de ani.
O, ba da, știm!, și-mi dai exemplu o singură așteptare:
Să mori întâi pentru că ești mai mare.