exerciții

Koloman Moser, Serpentine dancer, 1902

1.

Monștrii nu se văd peste umăr, șoptea,

Privește drept în față cu ochi abia mijiți,

Așteaptă depărtarea să vină cât de-aproape

și poc!, strivește-i umbra clipind cu pleoapă grea!

……………………………………………………

Monștrii nu se văd peste umăr, șoptea…

Notă: La câtva timp după ce am scris versurile, citesc în "Attente de Dieu" a lui Simone Weil un pasaj care ar fi putut servi aici drept motto, dar pe care, după socoteala timpului, îl copiez în chip de corolar: “Je crois que dans les choses tres importantes on ne franchit pas les obstacles. On les regarde fixement, aussi longtemps qu’il le faut, jusqu’a ce que, dans le cas ou ils procedent des puissances d’ilussion, ils disparaissent.”

http://www.wikipaintings.org/en/koloman-moser#supersized-art-nouveau-modern-255384

2.

Înțeleg, în monotonia gestului,

Că, dacă n-am fi gândit matematic,

Azi, eu și cu tine, bătrânul meu,

Am fi sperat la fel.

Dacă n-am fi apucat să gândim matematic

dar ziua ar fi urmat nopții, ca  și azi.

Dacă n-am fi gândit matematic

dar am fi știut apăsa toate aceste butoane.

Râzi. Căci nici eu, nici tu, nu știm vreun dram

de matematică, bătrânul meu de 70 de ani.

O, ba da, știm!, și-mi dai exemplu o singură așteptare:

Să mori întâi pentru că ești mai mare.