Elisabeta
- Pe mine mă cheamă Elisabeta.
Avea pe buzele tocite o dungă fină de sidef
și fața își pliase chibzuit întinderile în jurul gurii
– Să știi că fiul meu
e-un mare șef!
Autobuzul nu putea fi mai departe de două stații.
Ea se grăbea împrăștiind cuvinte din care greu
puteam să scot un înțeles. - Ei, lasă, nu ți-oi zice
despre toate! Să-ți spun numai cine sunt eu:
Era demult, o zi de vară,
Când a venit părintele pe stradă,
Știam să cer o binecuvântare,
Eram chiar bine educată.
Fetițo, zice, cum te cheamă?
Elisabeta, am răspuns.
De unde ai numele ăsta?
N-aveam habar. Io ți l-am pus!
Ai înțeles? El mi l-a pus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu