Călător

Călătoresc lângă tine, omule care râzi

și nu-ți simți gura-nsângerată.

Tu ești prea vesel ori îndurerat,

nu pot să-ți strig “oprește-te odată!”

Nu pot nici să te-ntreb “de ce?”

abia respiri și-mi este teamă,

de te-ai opri, n-ai mai fi poate,

decât o rană.

Călătoresc târziu cu tine

și pari să știi că este un căpăt,

îți văd furiș privirile-așteptării

și sângele deja lungit cu apă.

Nu crede că n-am vrut să-ți râd alături

- să fie vorba de la om la om -
îmi caut dinții de-ascuțimi, mă gâdil,
cu totu-s împietrit, de parcă dorm.
Și trece timpul, râsul nu se ia,
ne trece timpul de călătorie
eu tot privind la rana ta
de ce nu-mi spui de râs și mie?
Ciudat, ai coborât deja!